Dacă e un lucru sigur în era digitală, e că toți vrem să fim „autentici” – dar pe cale de consecință, autenticitatea a ajuns un clișeu.
Brandul personal a devenit noua competiție: un maraton în care fiecare caută să fie „diferit”, dar cumva toți sfârșim prin a arăta la fel.
De ce?
Pentru că „autentic” a devenit doar un alt cuvânt folosit de marketeri și influenceri ca să ambaleze frumos ce ar fi trebuit să fie, în mod ideal, noi înșine.
Am început să tratăm propria imagine ca pe un produs, complet cu o etichetă de preț.
Ne străduim să părem reali, doar că, în loc să fim noi înșine, urmăm instrucțiuni pentru a părea autentici.
Ne fotografiem „spontan” dimineața cu părul perfect în dezordine, spunem lucruri „sincere” doar pentru că știm că prind bine. „Autenticitatea” a ajuns o normă nouă, un șablon.
Și, sincer, e aproape ridicol cum mulți își petrec timp prețios încercând să bifeze toate elementele „naturale”: filtrul cu tonuri calde, poza cu zâmbetul aparent spontan și descrierea cu un citat motivațional despre „a fi tu însuți”.
Ironia? Ce ar fi trebuit să fie real și diferit a ajuns să fie fals și uniform.
Toată lumea are aceleași clisee pe repeat, în numele „brandingului personal”.
Unii poate ar spune că s-a ajuns să fie mai mult o schemă de PR pentru ego-ul propriu decât o încercare de a arăta adevărul.
Între autenticitate și imagine, majoritatea alege imaginea.
Și asta spune multe.
Templatizarea autenticității
Autenticitatea a devenit un set de instrucțiuni simplificate, o serie de template-uri gata de aplicat.
În teorie, brandul personal trebuia să fie despre „cine suntem cu adevărat.” Dar, în practică, parcă am primit toți aceeași listă de pași.
Rezultatul?
Ne folosim de rețete ca să ne construim imaginea „unică” ca și cum am urma un curs de artizanat unde toți producem același obiect decorativ.
Cum am ajuns aici?
Între rețele sociale și cultura de influenceri, autenticitatea a fost încet, dar sigur, preluată de modele de succes.
Când vezi că cineva devine popular datorită unui anumit tip de postare, pare natural să adopți aceeași abordare.
Strategiile de branding personal au început să fie analizate, explicate și împărțite sub formă de „bune practici” – de la postări despre „vulnerabilitate” la storytelling atent calculat.
Practic, a fost luată și ambalată ca un ghid de urmat pas cu pas.
Unii plătesc pentru asta, alții folosesc AI-ul pentru a generea un plac „unic” doar pentru ei.
Template-urile sunt atât de bine gândite, încât aproape că ne protejează de noi înșine.
Cu fiecare „sfat pentru un brand personal de succes,” ne distanțăm mai mult de individualitate și ne apropiem de un standard aprobat de piață.
E un paradox: autenticitatea ar trebui să fie despre diferențele noastre, dar totul a devenit despre conformare, despre siguranța că ești exact ca toți ceilalți.
Nu mai trebuie să gândim „ce mă face unic?”; tot ce avem de făcut este să urmăm niște instrucțiuni.
Ce putem face?
Dacă vrem să scăpăm de „autenticitatea” asta prefabricată, ar cam fi momentul să aruncăm manualul de utilizare.
Cum cred eu că s-ar putea reveni la o autenticitate reală:
- Renunță la rețete: A fi autentic nu e ceva ce poate fi copiat. În loc să urmezi „trucurile de branding”, întreabă-te ce ai de spus, fără să copiezi modele.
- Îmbrățișează ambiguitatea: Nu tot ce postezi trebuie să fie „inspirant” sau calculat. Îndrăznește să postezi lucruri care nu sunt perfecte, pentru că autenticitatea adevărată nu are colțuri rotunjite.
- Fii nepretențios: Dacă trebuie să „controlezi” prea mult mesajul, deja nu mai e autenticitate. Lasă momentele să fie naturale și oprește-te din a urmări „efectul maxim.”
- Ignoră trendurile: Autenticitatea e mai importantă decât a prinde ultimul val de „bune practici”. Dacă toată lumea face un anumit tip de postări, poate că tu poți veni cu ceva diferit, chiar și riscant.
Adevărata autenticitate începe când refuzi să joci după reguli prestabilite.
Teama de a dezamăgi algoritmul
Să recunoaștem: algoritmii au ajuns să ne dicteze fiecare mișcare online.
Indiferent dacă ne dăm seama sau nu, acele bucăți de cod invizibile au devenit un soi de arbitri, iar noi dansăm după ritmul lor, sperând că „engagement-ul” va fi în favoarea noastră.
Ne ajustăm mesajele, alegem anumite cuvinte și postăm la ore fixe, doar pentru a atrage atenția unui public care, la rândul său, e ghidat de aceiași algoritmi.
Ce ironie: în încercarea de a „ne exprima”, nu facem decât să respectăm regulile impuse de un sistem care nu știe nici cine suntem, nici ce vrem cu adevărat.
Algoritmii au creat o „cultură a performanței” în social media, iar asta înseamnă că tot ce postăm trebuie să „prindă”.
De aceea, mulți ajung să-și schimbe stilul, vocea și chiar personalitatea online pentru a fi „recompensați” cu like-uri, distribuiri și comentarii.
Practic, schimbăm tot ce suntem în funcție de ce se consideră „popular” în momentul respectiv.
Când un tip de postare devine virală, sute de conturi încep să o copieze, iar autenticitatea reală se pierde în favoarea unei scheme digitale – o simplă încercare de a ajunge în feed-ul cât mai multor persoane.
Culmea este că și preferințele noastre personale ajung să fie distorsionate.
Vedem ce apreciază „publicul”, și brusc ne schimbăm gusturile și stilul, pentru că asta „merge bine.”
E ca și cum am renunța la cine suntem doar pentru a primi aprobare virtuală. Încercarea de a satisface algoritmii nu doar că ne reduce la o narioneta, dar ne transformă în niște imitații ieftine ale noastre.
Reîntoarcerea la origini
Ajunge cu „imaginea”!
La ce bun toate postările atent regizate, toate „momentele” pe care le fabricăm pentru a impresiona?
Cât mai continuăm să ne păcălim că suntem „noi înșine” când, în realitate, suntem doar niște avatare calculate până la ultimul detaliu, optimizate pentru clickuri?
Dacă trebuie să te gândești de două ori înainte de fiecare postare, să îți ajustezi fiecare cuvânt și să te întrebi „oare asta prinde?”, atunci autenticitatea e ultima ta preocupare.
Suntem atât de obosiți de „a da bine” încât nici nu ne mai amintim cine suntem, de fapt.
Am ajuns să ne construim personalități online cu o grijă maniacală, ca și cum ar fi niște produse de serie, și toate astea de dragul unor aprobări virtuale.
Lumea e dominată de algoritmi și „engagement,” iar fiecare urmăritor devine un fel de validare.
De ce ne construim pe noi înșine după rețete, doar ca să fim pe placul altora?
Autenticitatea nu e un joc pe care-l câștigi.
Nu e o strategie de marketing.
E despre renunțarea la toate măștile, toate filtrele, și să rămâi tu însuți – chiar dacă asta înseamnă să pierzi niște urmăritori.
E un risc, da, dar unul care merită, pentru că imaginea fabricată și frumos împachetată nu valorează nimic dacă te îndepărtează de cine ești cu adevărat.
Pentru mine, cea mai puternică reflecție asupra acestui subiectse rezumă la ce e scris mai jos.
Poate că ar fi momentul să te întrebi: cine ești tu cu adevărat, când nu te privește nimeni?
Sau mai bine zis… mai știi?
IG