„Fa ceea ce iti place sau nu o face deloc”
Acesta este manifestul suprem al motivationarilor din online. Viata inseamna sa faci ceea ce iti place, fara exceptii. Urmareste-ti pasiunea si vei fi implinit.
Notiunea de a-ti gasi pasiunea si apoi sa iti pui toate resursele in ea, se poate gasi in orice colt al online-ului, in sectiunea de self-help al oricarei librarii.
A face ceea ce iti place este doar un mic moment, o sclipire, un suspin de placere. Nimic mai mult.
Si totusi, de unde a aparut aceasta ‘revolutie’ a sinelui?
Clickbait pe pasiune
La o simpla cautare, putem gasi multe articole de blog senzationaliste, create doar pentru a ne atrage atentia.
Si nu este de mirare. Putem fi usor captivati. Este in natura noastra.
Cand vine vorba de fericire, placere, toti ne dorim sa avem, sa simtim asa ceva, iar acesti motivationali au formula magica – click aici si vei fi fericit!
Chiar daca este profund gresit sa urmezi sfaturile celor care te indeamna sa uiti de tot si sa iti urmezi pasiunea, va fi destul de dificil ca macar sa nu te gandesti la ideea in sine.
De ce? Toti suntem, intr-un fel sau altul, rebeli. In anumite momente din viata ne place, ne dorim sa fim impotriva curentului. Normalul ni se pare plictisitor.
De aceea nu cred ca acest imbold de self-help, de ‘renunta la job si fa ce iti place’, nu va disparea foarte curand.
Cal Newport, un renumit profesor de informatica, spune ca aceasta abordare are 2 probleme fundamentale:
- Majoritatea oamenilor nu au o pasiune de urmat clar definita.
- Modul in care factorii pe care oamenii ii considera implinitori in munca lor, se potrivesc rar cu job-ul in sine.
Intrebare: vrem sa avem o viata proprie, scrisa dupa regulile noastre sau influentata de aspiratii motivationale, aspirationale?
Ceva de gandit.
Faci parte dintre cei 1%?
Daca iti place ceea ce faci, nu te poti opri niciodata si partea materiala este buna pentru tine, atunci felicitari.
Faci parte din elita. Doar 1% dintre toti oamenii se pot lauda cu asa ceva.
In acelasi timp, exista o diferenta intre cel care face ceea ii place si cel care isi face treaba.
Prima persoana o numim pasionata, iar cea de a doua, profesionista.
In ceea ce priveste pasiunea si cautarea ei, astazi, este foarte usor – avem acces la resurse infinite. Aceasta usurinta in a gasi orice si oricand, creaza un paradox.
Credem ca decizia finala ne apartine in totalitate, insa ea a fost influenta de asa zisii ‘follow your passion’ gurus.
Vanzarea ‘fericirii’ oamenilor care o cauta, disperat sau nu, a fost si este foarte profitabila. Nu exista o metoda mai simpla de a a fi atras in acest miraj, decat imaginea unuia care sta intr-un hamac pe malul oceanului si isi verifica presupusele milioanele pe care le-ar castiga.
Pasiunea nu trebuie cautata
Zilnic, putem cultiva interese in ceea ce facem. S-ar putea sa descoperim ca intr-o zi, sentimentul de realizare pe care ni-l da aprofundarea a ceea ce facem deja, sa se transforma in pasiune.
Suntem pe pamant doar pentru o clipa.
A fi entuziast de lucrurile pe care le faci chiar acum, este suficient pentru majoritatea oamenilor ca sa poata spuna ca sunt pasionati de ceva.
Si ce este in neregula cu asta?!
Nu lasa pe altcineva sa iti vanda ‘fericire’. Daca te uiti atent, o ai deja.
🤘