Copila mea NU vrea să fie influencer

În fiecare zi, platformele sociale ne inundă cu imagini strălucitoare, vieți aparent perfecte și povești de succes „rapid”.

Și atunci… de ce copila mea nu vrea să fie influencer?

Oare e ceva în neregulă cu ea, sau… poate că a văzut „ceva”?

Vorbim aici despre o lume unde oricine poate deveni faimos sau cel puțin așa ni se spune.

Democrația digitală în acțiune, nu-i așa?

Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa de roz.

Da, teoretic, oricine poate ajunge să strângă milioane de urmăritori și like-uri, dar ce nu se discută la fel de des sunt ierarhiile ascunse, competiția nemiloasă, și faptul că majoritatea bogățiilor sunt concentrate la vârful piramidei.

Când mă gândesc la fiica mea, vreau mai mult decât un zâmbet forțat pentru o cameră sau o viață trăită în căutarea aprobării virtuale a străinilor.

Nu, copila mea nu vrea să fie influencer.

Realitatea vs Influența

În culisele vieții de influencer, realitatea este adesea mai puțin roz decât se încearcă să se picteze.

Este o lume în care aparențele înșală, și unde presiunile nevăzute își fac simțite prezența în fiecare clipă.

Competiția: Imaginează-ți o arenă unde mii de gladiatori digitali luptă pentru atenția publicului. Doar câțiva ajung să guste din beneficiile ajungerii în top, iar restul? Ei bine, restul se zbat într-o luptă constantă, adesea fără sfârșit.

Venituri nesigure: A trăi pe muchie de cuțit, fără un venit stabil, este norma în acest domeniu. Influencerii depind de campanii, care vin și pleacă, și de fluctuațiile algoritmilor de pe platformele de social media, care pot transforma succesul în insucces peste noapte.

Viața personală vs. profesională: Nu există o linie clară între cele două. Viața personală devine o pânză publică, pictată cu postări și stories pentru ochii lumii, fiecare moment fiind disecat de publicul larg.

Autenticitatea este moneda epocii noastre. Este dificil să rămâi autentic când ești plătit să fii tu însuți, dar versiunea editată

Impactul asupra sănătății mentale: Mulți influenceri luptă cu anxietatea, stresul și presiunea de a fi mereu „pe placul” publicului. Trăind într-o lume evaluată după numărul de like-uri și comentarii, sănătatea mintală poate fi sever afectată. Nu e de mirare că epuizarea profesională (burnout) este un fenomen tot mai comun în rândurile acestora.

Efectele pe termen lung: Cariera de influencer, adesea glorificată de tineri, nu este întotdeauna sustenabilă pe termen lung. Moda se schimbă, platformele evoluează, iar ce este popular astăzi poate deveni irelevant mâine. Această incertitudine poate conduce la o carieră scurtă și la necesitatea de reorientare profesională rapidă.

Dilema impactului social: Deși influența poate părea vastă, impactul social real este adesea discutabil. Multe dintre campanii se concentrează pe vânzări și pe promovarea unui stil de viață ireal, mai puțin pe inițiativele cu adevărat benefice pentru societate.

Și iată de ce fiica mea a ales să stea departe de toată această scenă.

Nu e doar o chestiune de gust personal, ci o decizie bine chibzuită.

A preferat să se concentreze pe ceva mai durabil, pe autenticitatea ei, în loc să alerge după o celebritate care, să fim sinceri, de multe ori este mai mult o iluzie.

A înțeles că mai important este să rămâi fidel ție însuți, decât să încerci să împlinești așteptările altora.

Gând care ne duce la …

Iluzia „paradisului digital”

Să fii influencer sună pompos, nu?

Lumini, cameră, acțiune și o armată de urmăritori care așteaptă fiecare postare.

Dar ce se ascunde, de fapt, sub acest „strălucitor” paradis?

Imaginează-ți că te trezești în fiecare dimineață cu gândul că trebuie să-ți păstrezi „fanii” interesați.

Nu este doar un job, ci o prezență constantă, o nevoie continuă de a fi „pe plac”.

Sună obositor? Ei bine, este.

A deveni prizonier al platformelor nu este doar un clișeu.

Este realitatea „meseriei” de influencer.

Și da, succesul se măsoară în aprecieri și urmăritori, dar cu ce preț?

În ultimii ani, scena influencerilor a devenit saturată.

Originalitatea pare acum o monedă tot mai rară.

Mulți aleg să copieze, să replice formule care au funcționat pentru alții, sperând că vor prinde și ei un strop din acea magie virală.

Dar această clonare la nesfârșit a aceluiași conținut nu doar că diminuează diversitatea și creativitatea; erodează și capacitatea de a gândi liber.

Gândește-te la asta: când ultima dată ai văzut un influencer care să iasă din tipare? Orice tipar.

Care să riste prin a-și exprima o opinie nepopulară sau prin a aborda subiecte delicate, reale, umane?

Este o raritate, pentru că adevărul nu adună întotdeauna like-uri.

Și aici intervine decizia fiicei mele: nu își dorește să fie parte din acest ciclu interminabil de a produce conținut pentru a satisface așteptările altora.

Vrea să păstreze ceva ce mulți pierd în drumul spre „faimă”: libertatea de a fi ea însăși.

Nu, nu este ușor să stai departe de tentația de a fi în centrul atenției, mai ales într-o eră în care fiecare clip poate deveni viral.

Dar alegerea de a nu urma această cale este, de fapt, o declarație de independență.

Este alegerea de a nu lăsa Big Media să-ți dicteze ce să spui și ce să faci.

Aceasta este realitatea „paradisului digital”nu este un tărâm de basm, ci mai degrabă un teatru în care fiecare actor trebuie să-și joace rolul pentru a supraviețui.

Fiica mea a ales să nu urce pe acea scenă, și sincer, nu am decât respect pentru decizia ei.

Așa că, iată ceva de rumegat: în timp ce lumea se înghesuie să pună hashtaguri pe propriile vieți, sper, unul dintre mulții copii a spus „pas”.

Și nu pentru că nu ar putea — uite-te pe orice rețea socială și vei vedea adolescenți transformând trivialități în trenduri.

Nu, a ales să nu se transforme într-un produs de consum pentru masele online.

E o decizie care nu doar că sfidează normele, dar arată, cel puțin pentru mine, și un nivel de maturitate impresionant.

Să fii TU într-o lume care premiază frecvent artificiul nu e doar un act de curaj; e un soi de rebeliune.

O renunțare la aplauzele virtuale pentru a câștiga ceva mult mai valoros: respectul de sine.

Decizia fiicei mele de a se eschiva din acest joc nu e doar o alegere personală; e o provocare aruncată fiecăruia dintre noi (ADULȚII) să evaluăm ce prețuim cu adevărat în viața asta atât digitalizată.

În acest spectacol continuu, a ales să nu fie spectator nici actor, ci să scrie propriul scenariu, departe de lumina reflectoarelor.

Alegerea ei nu este o retragere, ci o afirmare a independenței în fața unei lumi care adesea confundă vizibilitatea cu valoarea.

Și ca părinte, sunt al dracu’ de mândru.

[IG]